Papusareasa Pastolache

Bun  venit pe tărâmul nostru de poveste!

Păpușile Pastolache sunt, înainte de toate, păpuși MESAGER prietenoase, cu îmbrățișări pufoase, care, pe langa faptul ca duc mesajele în siguranță la destinație, le și poartă peste ani.

Inspirată din copilărie, cu mutrița-i drăgălașă și potențial dinamic de personalizare, o Păpușă Pastolache devine un cadou memorabil, adaptabil oricărei situații.

Când, Cum și De ce Păpușeria Pastolache?

Nu îmi amintesc  un moment clar în care să fi  decis că vreau să fac păpuși. Îmi amintesc însă o serie de  secvențe din viață mea care, unite, par să fi condus la asta.

Vin  dintr-o familie  numeroasă, cu 5 frați și resurse limitate. Neavând păpuși în copilărie,  am găsit o soluția să le obțin, la vremea aceea din panusi de porumb iar mai târziu din carpe.

Undeva acolo, în copilărie, se află temelia Papuseriei mele.

Bunica mea,  pe care am pierdut-o acum 4 ani și care îmi lipsește enorm, era  un adevărat personaj.  Un traistut țesut la război chiar de ea și o basma, pe care le-am luat cu mine la București, îmi reamintesc ce femeie extraordinară a fost.

Nu avea carte, dar înțelepciunea ei umbrea orice filosofie de viață.  Avea o abilitate extraordinară de a simplifică tot ce majoritatea complică inutil, în niște adevăruri simple și evidente, de parcă înțelesese sensul vieții.  Era un fel de  Moromete în varianta feminină.

Anii copilăriei au trecut, am plecat la București la școli și  ne-am împrăștiat care-ncotro. În urmă cu peste 10 ani, la una din tradiționalele noastre adunări de familie, de sărbători, la casă părintească, am avut o discuție cu bunica mea. M-a întrebat ce lucrez eu la București. „Lucrez în marketing, mamaie”, i-am răspuns eu, „e complicat de explicat”.

Dacă nu poți să îmi explici”, mi-a răspuns ea, „înseamnă că nu stii sa faci nimic„.

Grozavă tema de meditație mi-a dat. Avea dreptate mamaie. La marketing, la politică și la fotbal oricine se pricepe…

Din cand in cand aceasta idee avea sa-mi reapara in cale, până m-a readus  pe drumul Papuseriei, abandonat sau mai degrabă pierdut prin copilărie.

Dorul de bunica mea, un  traistut țesut de ea  și o  basma pe care și-o înnoda în barbă, m-au inspirat în dezvoltarea  primei mele păpuși cu memorie, o pisica  RememberMe.

Făcută din lucrurile ei, pisica mă privește zilnic de la fereastră și parcă o simt pe bunica mai aproape.

Mi-amintesc cu drag de ograda  casei părintești în care ne zbenguiam nestingheriți și în care lipsurile ne obligau să găsim soluții, solutii care ne făceau mai fericiți ca lucrurile in sine.  Mulți fiind,  trebuie să le fi  mâncat dragilor noștri părinți și urechile în copilărie. Tata, un mucalit fără pereche, pleca în zori la munca și venea seara, niciodată cu mâna goală, când ne aduna pe lângă el la masă și ne distra cu poveștile lui spuse cu un umor aparte. Biata mea mama, muncită cât era ziua de lungă, cu noi atarnati de fustele ei, nu ne mai nimerea nici numele când ne striga. Că să-i fie mai simplu, ne striga pe fiecare Pastolache. Măcar așa nu ne încurca. Seara târziu, ne baga pe toți în pat, unul lângă altul, se așeza alături de noi și făcea din noapte zi, croindu-ne hăinuțe din ce avea prin casă, carpind ce se putea și tricotand până-n zori când o lua de la capăt. Nici azi nu știu când dormea.

Păpușeria, homemade by Pastolache, a fost botezata asadar de mama, in urma cu mai bine de 35 de ani, din intamplare. 

Azi, avem fiecare dintre noi  câte un  Pastolache, cel puțin. Eu am o fetiță superbă, de aproape 3 ani, pe care mi-am dorit-o enorm și care  mă uimește și mă inspiră zi după zi. Îmi place să cred că draga mea bunica mi-a pus o vorba bună la Doamne Doamne și mi-a trimis-o când ea a plecat.

In concluzie, pare-se ca papusile homemade mi-au iesit in fata de cate ori au gasit o cale sa o faca. Daca, in copilarie, nevoia de a avea păpuși a devenit dorința si dorința a găsit soluția sa le realizeze, peste ani si ani, o provocare a bunicii avea sa ma readuca pe acelasi drum.

Cu timpul, provocarea s-a transformat in  pasiune si pasiunea in Păpușeria, homemade by Pastolache.

Acum, când proiectul prinde contur, puteți avea sau oferi celor dragi, câți Pastolache doriți. Speram ca multi :).

Cu drag,

Păpușareasa Pastolache